Totul a inceput acum multi ani, intr-un regat indepartat pe vremea cand avea 10 ani si am cunoscut ce inseamna sa fiu “domnisoara”, cum se zicea pe atunci. In acele vremuri am aflat pentru prima data ca o data pe luna in vizita vine Durerea, ca ea este normala si ca toate doamnele si domnisoarele o au. Trebuia cumva sa fiu recunoscatoare ca nu este atat de mare precum o vedeam la alte persoane si pe cum o vedeam la mama mea. Cu timpul am invatat ca o data cu crestera mea, crestea si Durerea si am inceput sa identific zilele in care ii placea sa ma viziteze si in care nu. Stiam ca in a doua zi trebuia sa ma ocup doar de ea si sa fiu trup si suflet acolo fiindca atentia pe care mi-o cerea era maxima. Am crescut si aveam o relatie atat de familiara cu Durerea incat nu-mi imaginam un alt scenariu. Ani de zile am avut o relatie in secret si nimic nu ne putea desparti. Atunci cand ajungeam la perioada de intalniri, eram doar noi doua si cei din jurul nostru ramaneau in ceata.
Lucrurile s-au mai schimbat dupa ce am mers la facultate. In zilele cand veneam acasa la parinti, seara mancam bine si nici nu am observat cand Durerea deWeekend mi-a devenit buna prietena. Cele doua dureri s-au imprietenit rapid si s-au integrat frumos in viata mea de zi cu zi. Cu timpul, Durerea din Weekend a inceput sa fie mai grijulie si intr-o zi a decis ca e momentul sa se extinda pe toata saptamana. Astfel, in fiecare dimineata, ma trezeam cu o prietena noua. Cateodata ma trezeam inaintea ei si atunci nu reausea sa se manifeste, in alte zile ea era mai matinala si atunci prezenta ei o simteam pana pe la amiaza. Ajunsesem in momentul in care imi cunoscusem iubirea vietii mele si atunci lucrurile au luat o noua forma. Viata mea intima a inceput, si asa am facut cunosctinta cu o durere mai timida, care aparea doar cand trupul meu se impreuna cu cel al iubitului. Fiind mai timida, aparea doar cateodata si o simteam doar pe culmile fericirii. Astfel combinata durerea cu placerea era destul de suportabila. De multe ori placerea era mai autoritara si durerea ramanea in urma iar in unele momente durerea reusea sa cucereasca terenul. O data cu aceasta Durere Timida, a aparut si Durerea Fulger cum am numit-o atunci, care venea si pleca si ii placea sa se plimbe libera pe rectul meu. Acum nu mai eram singura! Aveam cateva prietene bune si de nadejde langa mine. Asa cum auzisem ca e bine sa faci curat din cand in cand in viata ta, chiar si printre prieteni, m-am hotarat sa merg la un specialist in speranta ca pot sa ma despart frumos de unele din aceste prietenii. Prima mea experienta la medic in acest sensl a fost foarte interesanta. In loc sa ma scape de Dureri el mi-a facut cunostinta cu un alt tip de durere: Durerea Ovariana. In timpul palparii, am simtit o durere stringenta de ovar si la intrebarea mea daca e normal sa ma doara, medicul a raspuns ca da. Asa ca am umblat cu acea noua prietena inca vreo doua saptamani, pana a hotarat sa plece si sa se intoarca doar in timpul ovulatieie si din cand in cand in timpul lunii. Recunosc ca aceasta durere nu a mai vrut sa se imprieteneasca cu mine asa cum au facut-o celelalte si deja simteam un pic de nostalgie dupa prietenia noastra :).
Durerea Fulger era foarte loiala asa ca am mers din nou la medic, unde pentru prima data am auzit de un diagnostic “posibil endometrioza”, care insa a fost pus cu foarte multa timiditate si cu un “nu ai ce sa-i faci” dupa. Eram tanara, corpul meu putea duce multe asa ca dupa descoperirea analgezicilor, am reusit sa fac pace cu marea majoritatea din durerile mele. Pe unde pace pe unde obisnuinta si uite asa au mai trecut vreo 5 ani. Acum eram deja mare! Eram casatorita si urma sa fac un copilas. In sarcina am cunoscut o alta latura minunata a prietenei mele: Greata. Daca in sarcina o credeam ceva normala, dupa am observat ca s-a obisnuit cu mine si ca nu mai vroia sa mai plece. In aceste conditii, din nou am apelat la medic cu dorinta de a face loc in viata mea si de a-mi lua ramas bun de la Greata. Am fost pe la multi medici, am facut tratamente diverse inclusiv de helicobacter si totusi prietena mea Greata nu mai vroia sa plece. Mai mult decat atat, si-a chemat niste amici langa ea: Ameteala, Starea de Lesin, Diareia/Constipatia (acest amic era foarte indecis,nici el nu era hotarat la numele sau), si cea mai mare dintre toate BALONAREA. Cu cea din urma nu m-am despartit nici acum :).
Disperarea crestea in mine iar intr-o zi, uiitandu-ma la o emisiune am auzit pe cineva vorbind de intoleranta la gluten si uimitor toate simptomele imi erau cunoscute. Atunci am luat decizia sa ma despart de domnul Gluten. Grea a fost separarea. Mi-a luat vre-o doi ani de negare si inca doi de obisnuinta. In tot acest timp durerile mele deveneau mai puternice, se faceau mai bine auzite si din plin simtite. In sarcina cu al doilea copil am decis ca eu si Glutenul nu mai putem convietui impreuna asa ca am pus punct acestei relatii pline de suferinta. Lucrurile au inceput sa meara mai bine. Ameteala, Starea de Lesin, Diarea/Constipatia si chiar BALONAREA au decis sa se mute de langa mine si eram din ce in ce mai fericita. Dupa nastere, in schimb, ceva a mers gresit in cursul relatiilor mele. Dintr-o data toate au decis sa imi faca vizite perioadice si durerile erau atat de incantate incat faceau petreceri de cateva zile fara incetare. Corpul meu ajunsese intr-o stare de epuizare completa. In acel moment am fost foarte ferma si m-am pus pe treaba serioasa! Mi-am facut diverse analize, am fost la diversi medici si de fiecare data auzeam acelas lucru: “sunteti prea obosita”, “sunteti foarte stresata”, “poate ar fi cazul sa vedeti un psiholog” si apogeul “va trimit la psihiatru, va va da pastile sa fiti mai bine psihic”. Eram de mult timp in domeniu dezvoltarii personale si gandul ca totul vine de la emotional ma speria. Lucram cu emotia celorlalti si nu reseam sa o stapanesc pe a mea?! Incepusem sa cred ca mi-am facut o alta prietena pe nume NEBUNIA. Iubitul meu era unicul care vedea cat de mult sufar si nu putea sa se impace cu ideea ca e doar in mintea mea.
Erau deja 4 ani in care Durerea de Dimineata hotarase sa nu mai plece. Era un locatar stabil care facea chefuri nocturne si nu ma lasa sa dorm. Corpul meu ajunsese la epuizare. Lipsa de somn ma duse intr-o stare de depresie. Nimic nu imi mai facea placere. Iritarea era a doua cea mai buna prietena a mea si impreuna cu Durerea incepuse sa-mi schimbe complet personalitatea. Am ajuns sa tip la copii, sa nu mai imi doresc sotul si sa nu imi mai doresc sa mai duc aceasta relatie Durere-Viata. Stiam ca la una trebuie sa renunt insa nu eram sigura la care. Durerea imi era atat de familiara incat viata devenea tot mai straina. Aveam momente in care nu-mi doream sa ma ridic din pat. Scularile noscurte pentru bebelus imi sustineau starea si din nefericire el era unul din cei care simteau cel mai intens starea mea. Lucrul la emotionalul meu era facut din diverse parti: de catre mine, de catre un spacialist, sustinerea iubitului si totusi nu reuseam sa-l stabilizam. Pana intr-o zi, cand o sincronizare perfecta s-a produs si o colega m-a auzit cum spuneam ca nu mai pat continua asa. Atunci am auzit cuvintele magice: “Prietena mea are aceleasi probleme. Are endometrioza. Mai citeste, poate te ajuta.” Era o alta cale pe care nu aveam putere sa o mai incerc. Incercasem atat de multe variante si atat de multi medici incat inca o replica de “esti nebuna” nu-mi lipsea. Si totusi, curioasa din fire, am dat un search pe google. Nu m-am mai oprit vreo doua ore. Dupa cateva zile eram convinsa ca asta e. Am gasit clinica D-nului Simedrea si am dat un mail. El mi-a raspuns imediat si m-a indemnat sa imi fac programare. Am facut-o. Aveam inca 2 luni pana mergeam la el. In acest timp fetele mele au hotarat sa mai dea o petrecere pe cinste. La acel moment ma imprietenisem din nou cu Ameteala, Diareia/Constipatia, Greata si BALONAREA. Prietene bune care nu au disparut din viata mea nici pana in ziua de azi. Intr-un final am ajuns la medic. Mi s-a confirmat, aveam endometrioza grad 2. Cand am intrebat de ce am dureri atat de mari mi s-a explicat ca celulele mele minunate au decis sa-si faca casa pe centri nervosi si de aceea durerea mea este cateodata insuportabila. De data aceasta am inteles ca nu mai pot scapa de durere si ca trebuie sa incep sa o iubesc, asa cum am inteles ca iubirea fata de mine este vitala in aceasta boala.
Aveam doi copii, unul de 7 ani si unul de 3 ani cand a venit bebe Endo in viata noastra. De data aceasta era un bebelus legitim, cu acte in regula. Nu se mai furisa si nu mai era doar suspectat. Il stiam si il acceptam in viata noastra. Venise momentul diversificarii. Am inceput cu un singur aliment si am introdus progresiv cate unul la doua saptamani. Totul mergea bine, pana bebe Endo se hotara ca nu-i mai place ceva si procedura era luata de la capat. A fost cea mai frustranta perioada din viata mea. Gandul ca am gasit o modalitate prin care sa fiu bine ma consola insa venea rapid din urma bebe Endo si imi demonstra ca nimic nu e sigur, ca alimentele pe care le aveam pana in acel moment sigure nu mai sunt sigure si incepea din nou cautarea. Cel mai greu mi-a fost sa accept ca asta e un bebe special si ca nu va creste niciodata si ca toata viata mea voi avea grija de el. Mi-a fost greu sa incep sa-l iubesc dar am reusit, asa cum am reusit sa merg pe drumul spre dragostea de sine.
Intru-na din acele zile ale lunii s-a intamplat ceva nemaiintamplat. Durerea era asa de pornita incat si-a cerut drepturile si corpul meu era pe cale sa cedeze si sa se prabuseasca. Cantitatea de sange pierduta era exagerata si mi-am dat seama ca nu-l vazusem pe D-nul doctor de multa vreme. Mi se facuse atat de dor de el, incat am decis sa merg de urgenta la el. El m-a intampinat cu o expresie nu foarte bucuroasa, pe semne culoarea mea l-a nemultumit si dupa un consult mi-a recomandat sa fiu mult mai atenta si sa nu mai stau atat de mult pana sa revin. A fost un moment in care m-am speriat. Nu mi se mai intamplase ca prietenele mele sa dea o petrecere atat de mare dar cum am invatat de-a lungul vietii, corpul meu este puternic si poate duce multe :).
Intr-o zi, in disperarea mea, am primit o recomandare a unei doamne minunate care mi-a fost langa mine si mi-a explicat totul ce stia ea despre bebe Endo. Ce fel de mancare sa-i dau, cu ce sa combat Durerea si cel mai important de ce Durerea mea era atat de atasata de mine. Mi-a facut cunostinta cu o buna prietena de a ei pe nume Miscarea si mi-a explicat ca atunci cand Miscarea apare, endorfinele sunt eliberate si acestea incep sa se lupte cu estrogenul, cel mai bun prieten al Dererii. Am invatat ca iubitul meu este Eroul ce poate sa imi tina apararea in fata Durerii prin momentele tandre de intimitate pe care mi le ofera. Si cel mai minunat lucru pe care l-am invatat este ca nu sunt singura. Am invatat ca in lume sunt mii de doamne cu bebelusi Endo care o au pe Durere manifestandu-se in viata lor. Am inteles ca asa cum am cerut ajutor profesional in cazul celei de a doua sarcini, este important sa am pe cineva langa mine si pe parcursul convietuirii mele cu bebe Endo. Ca pot sa ii gestionez crizele si mofturile daca sunt increzatoare in mine si in comunitate de mamici Endo.
Si astfel, viata mea cu bebe Endo este in limitele supravietuirii. Ne-am organizat si reusim in marea majoritate a timpului sa fim fericiti si sa ajutam si noi la randul nostru alte doamne cu bebelusi Endo. Iar in casa noastra furtunile sunt din ce in ce mai putine si soarele este un vizitator fidel.
Te salut cu drag, Tosha