Acum 10 luni copilul meu a fost diagnosticat cu tumoare pe trunchi cerebral neoperabila. Diagnosticul era greu dar pronosticul și mai greu: nu mai mult de câteva săptămâni. Atunci am luat decizia că despre acest lucru nu trebuie să știe decât cei apropiați și cei care pot contribui direct. Am făcut o bulă de iubire în jurul lui A și am trăit mai departe 🙂
Acum trei zile am luat cea mai grea decizie din viaÈ›a mea: de a spune povestea È™i a cere ajutor. A fost mai greu decât aceste 10 luni. ÃŽn tot acest timp lumea mă lăuda spunând că sunt foarte puternică È™i că mă admiră mult È™i eu eram un pic contrariată: “Oare nu mă stresez suficient?”, “Oare chiar înÈ›eleg eu situaÈ›ia?”, “O fi chiar aÈ™a de grav È™i eu nu pricep?”. NU! Cei din jur aveau o altă viziune asupra situaÈ›iei decât mine. Totul era despre A, nu despre mine. Și acum este despre A È™i nu despre mine. Este cursa lui, noi suntem doar spectatorii de pe margine care pot să-l încurajeze, să-i dea sfaturi, dar el aleargă. Iar A????? Pentru el fiecare zi este o zi minunată în care părinÈ›ii È™i cei apropiaÈ›i îl privesc ca pe un copil normal, sănătos, care are câteva dificultăți motorii, nu poate să meargă singur în picioare È™i trebuie zilnic să-È™i ia medicamentele pe stomacul gol; o dată la 4 săptămâni să bea mai multe medicamente timp de o săptămână(chimio) È™i să nu mănânce nimic fără să se spele pe mâini; È™tie că în fiecare zi corpul lui se vindecă È™i că în curând va ajunge la funcÈ›ionalitate 100%.
Dar spunerea poveÈ™tii a fost despre mine, a fost despre convingerile mele, despre frica mea de a înfrunta “datoria”. ÃŽn mintea mea, acest gest însemna să fiu slabă, să nu pot să-i dau copilului meu ceea ce are nevoie. A fost aproape la fel ca atunci când medicii mi-au zis, la 4 luni a lui A, că nu pot să-l alăptez fiindcă face alergie la lactoza din laptele băut de mine 🙂 Cum să fiu eu cea care îi face rău copilului meu, dar mai rău să nu pot săi ofer sursa de viață – mâncarea! Atunci am înÈ›eles că este mai mult decât despre a pune copilul la sân, este despre legătura pe care o formezi cu el.
În ultimele 3 zile am înțeles că este mai mult decât despre a spune povestea, este despre încrederea pe care o dau eu lumii și încrederea pe care o dau eu relațiilor formate de-a lungul vieții. Am înțeles că a cere ajutor este despre a oferi o șansă celor care doresc să contribuie, să o facă. Nu este despre a rămâne dator, sau a cerși, sau a face ceva rău, este despre a dărui și a a avea încredere în bine, în iubire.
De atât de multa vreme îmi este frică de a nu greși sau mai bine zis de a nu fi judecată, nici măcar nu contează pe ce temă. Teama nu este despre ce fac eu ci despre cum mă simt eu.
Mulțumesc din suflet prietenelor mele care m-au convins să facem campania de donații pentru A! Sunt recunoscătoare că am luat această decizie, chiar dacă a fost despre a înfrunta cea mai mare traumă a mea de până acum. Zic de până acum, fiindcă de fiecare dată când cred că este gata cu curațarea traumelor, mai apare câte una 🙂
În concluzie, ai curajul de a spune care este nevoia ta, fie că este una fizică, materială, spirituală sau sufletească. Vei rămâne uimit cât de mulți îngeri sunt în jurul tău cu care te poți ajuta reciproc! Chiar și tu ești unul dintre ei!
MULÈšUMESC!!!!
Tosha