Avand in vedere ca suntem acasa am facut si un program de mancare in asa fel incat A să aiba trei mese principale si 2 de cruditati. Am recurs la acest program din dorinta de a nu mai rontaie la fiecare ora cate ceva. Aici intervine si dilema mea: educatie vs ipocrizie. Acum doua minute am trecut pe la bucatarie si tocmai ne-a adus socrul meu niste dovlecei pane. Eu sunt innebunita dupa ei astfel ca am ciugulit un pic din ei. Punand mana pe o bucata mi-am dat seama cat de ipocrita pot sa fiu. Atunci cand A doreste ceva sa manance imi cere si eu ii spun ca mai este un pic pana la masa insa atunci cand eu imi doresc ceva pur si simplu merg sa-mi iau.
Asta se intampla de multe ori in relatia parinte – copil si in ce are voie copilul si ce are voie parintele. Fie ca este in domeniu material, social sau relational. Daca fica mea imi reproseaza ca eu stau pe telefon iar ea nu are voie pe tableta, o consider lipsa de respect. Pai eu mi-am castigat dreptul de a sta oricand pe telefon, chiar daca este la fel de nociv pentru mine pe cat este de nociv pentru ea. Daca tatal injura, el are voie insa baiatul lui o incaseaza rau daca este auzit ca injura. Cand eu imi rog copilul sa faca ceva pentru mine ma astept ca el sa o faca si cand el ma roaga, chiar daca e din cand in cand – il pot refuza fiind sincera cu el ca nu am chef. In mintea mea se aprinde beculetul: ii spun nevoia mea de a ma odihni si il invat sa fie empatic. Dar nu este asa, tot ce vede el este ca eu am voie sa refuz si el nu, ca se face o nedreptate.
Chiar daca avem impresia ca nu ne vede ca mancam “pe ascuns”, ca injuram sau criticam persoane care nu sunt de fata, ca ne culcam tarziu cand ei trebuie sa se culce devreme, etc … ei observa. Pentru ei este ipocrizie. Aceast este una dintre luptele mele cu mine insumi: sa fiu intelegatoare cu el/ea asa cum as fi intelegatoare cu mine. Daca eu as fi in cazul acela cand mi s-ar interzice dulciurile dar eu stiu ca ei mananca dulciuri, cum m-as simti? Cum as simti eu nevoia de corectitudine???
Stiu ca ei sunt copii si noi adulti, stiu ca am fost invatati ca adultii nu sunt egali cu copii, stiu ca ar trebui sa fie un respect intre generatii si totusi, oare asa se cultiva respectul? Ore despre asta este respectul? Prin “legi” care nu se aplica tuturor?
In concluzie tu stii mai bine cum sa-ti educi copilul si eu doar te indemn data viitoare cand el incalca o regula sa te gandesti tu cat de mult o respecti!
Te salut cu respect, Tosha.