Prima literă din tehnica P.R.E.Z.E.N.T este litera P, care vine de la privește copilul.
În momentul în care se declanșează o criză de furie primul pas este să oprești orice activitate pe care o ai și să privești copilul.
De ce oare să faci acest lucru?
În primul rând fiindcă atunci când îți aduci atenția către copil, el simte că tu ești cu toată ființa ta acolo lângă el.
Apoi dacă tu nu faci altceva în acel timp îți creezi ție un spațiu mental de a fi atent la nevoile copilului.
Și nu în ultimul rând, Daniel J. Siegel, aduce în atenția noastră faptul că atunci când părintele este prezent cu totul în fața copilului său (minte și suflet) se crează o conexiune între părinte și copil iar acesta se simte văzut și auzit, lucru care duce la clădirea încrederii de sine.
Tu ce părere ai despre acest lucru?
Cât de simplu îți este la începutul unei crize de furie să lași totul și să privești copilul din fața ta?
Lasă-mi un comentariu cu părerea ta.