Am decis cu iubitul meu să plecăm într-o vacanță scurtă pană în Germania și să luam copiii cu noi. Am facut toate aranjările și am anunțat prietenii noștri care locuiesc în Germania și am ramas surprinsă de ce reacție au avut!!!
Ei stau la mai bine de 300 km de locul unde mergem noi. În mai puțin de o oră am povestit cu prietena mea G care mi-a zis clar si ferm că vin și ei acolo să ne vadă. Am ramas atât de uimită!!! De ieri mă tot întreb dacă eu aș fi facut 300 km cu 2 copii pentru 2 nopți doar ca să-mi văd prietenii. Acești oameni mereu ne-au fost aproape cât au fost în România și apoi, de mai mult de 7 ani, de când sunt plecați din țara, i-am sințit la fel de apropiați.
Gândul meu se îndreaptă acum către mine, către interiorul meu. Când m-am mutat în România, acum 16 ani, am suferit nespus de mult după viața socială de dincolo. Simțeam că aici oamenii sunt mai reci și că sunt alte norme sociale, cum de altfel era normal. Eu am crescut într-o casă în care o dată la 2 zile, cel mult 🙂 aveam vizitatori. Era interesant din punctul de vedere al copilului și cumva acesta era modelul cu care am crescut. Când am venit aici, nimeni nu se vizita reciproc și pentru mine a fost un mare șoc. Apoi, mulți ani am trait cu speranța și dorința de a avea o casă pentru a avea unde să-mi primesc prietenii. Anii au trecut și am avut și casa, însă până la momentul respectiv eu nu mai aveam dorința de a avea mulți oameni în casa mea. Cine calcă în casa noastră cunosc faptul că îmi place mult să primesc prietenii la noi acasă dar cer este că eu m-am schimbat.
O altă față a prieteniei a fost dezvaluită pentru mine atunci când mi-am dat seama că cerimnțele mele pentru ei erau foarte mari. Acum îmi dau seama că cerințele față de mine tot timpul au fost enorme, așa ca era ceva firesc pentru mine să am ceințe mari de la alții. Pe atunci nu știam asta și nici nu realizam asta. Încetul cu încetul din vița mea s-au triat oamenii și am ajuns să am aproape de mine o mâna de oameni foarte dragi.
DiscuÈ›ia cu G de ieri m-a facut să realizez că de fapt, poate eu, nu eram aÈ™a cum îmi doream să fie prietenii mei. Au fost oameni care au dispărut pur si simplu din viaÈ›a mea È™i am suferit mult din acest motiv. Acum îmi dau seama că avem oameni în viaÈ›a noastră care ne iubesc È™i ne apreciază pentru ceea ce suntem È™i că nu este nevoie să avem o casă să vina la noi È™i nici să fim cineva foarte important sau sa le oferim ceva anume. De multe ori mă întrebam “De ce vrea X să fie prietenă cu mine, ea este aÈ™a È™i aÈ™a, eu nu am ce să-i ofer decât pe mine”. ÃŽmi este greu să accept că există oameni pentru care doar eu sunt suficientă, pentru care copiii mei sunt suficient de educaÈ›i È™i de “cuminÈ›i”, pentru care nu contează ce maÈ™ina conduc sau ce statut social am, pentru care casa si inima mea este deschisă oricând.
Vă mulțumesc prieteni dragi că vedeți mai mult la noi decât vedem noi la noi 🙂 Vă mulțumesc familia Tatu că sunteți așa cum sunteți și nu voi înceta să vă admir pentru tot ce faceți!
În concluzie, îmi dau seama ca prietenia este un cuvânt frumos care nu cred că poate fi explicat, el doar se SIMTE!!! Atât timp cât rămân deschisă, oamenii vin către mine și nimic nu mai contează atunci.
Te salut cu mare drag, Tosha.