Scumpa mea fiica, ai fost revoltata si ti-ai zis revolta in gura mare. Eu am ascultat si am validat revolta ta dar in sinea mea m-am simtit rusinata..M-am simtit rusinata ca ai facut-o in public, m-am simtit rusinata fiindca am simtit presiunea asupra mea, ca eu te-am educat si eu nu ti-am dat bunele maniere. Timp de 20 de minute(poate si mai mult) te-am ascultat si ti-am adus argumente de ce a trebuit sa faci acel lucru care te-a revoltat si tot revoltata ai fost. Atunci m-am simtit frustrata. M-am simtit frustrata ca nu am reusit sa te fac sa intelegi, m-am simtit frustrata ca ai ramas la parerea ta pe care o cred eronata, m-am simtit frustrata ca ai strigat la mine si te-ai crizat.
Apoi m-am crizat si eu, am strigat si eu si te-am facut sa te simti vinovata. M-am simtit groaznic dupa si as fi vrut sa imi retrag cuvintele. Mi-as fi dorit sa stii ca te iubesc orice ai face si ca este in regula sa ai parerea ta. Asa ca ti-am spus-o insa tu ai continuat sa te revolti. Atunci am fost empatica si te-am ascultat in continuare si dupa inca 20-30 de minute iar m-am crizat si imi pare nespus de rau. Imi pare nespus de rau fiindca iti dau exemplu prost. Imi pare rau ca de fiecare data cand ma crizez iti arat ca atunci cand sunt la limita este in regula sa ma crizez, ca atunci cand sunt la limita este inregula sa iti spun lucruri pe care le regret. Dar nu este asa! Chiar si atunci cand sunt la limita este important sa-mi pese de tine, fiindca atunci cand ajungi tu la limita te crizezi, fiindca atunci cand esti la limita spui lucruri pe care le regreti si tu nu iti dai seama ca de fapt faci ceea ce vezi, nu-ti dai seama ca, chiar daca ma urasti in acele momente faci exact ca mine. Nici eu nu-mi dau seama ca tu faci exact ca mine ca daca as face-o, nu as mai ajunge sa ma crizez, nu as mai ajunge sa spun lucruri pe care le regret mai tarziu si as fi empatica pana la sfarsitul crizei tale.
Atunci cand eu ma crizezi de fapt ma simt frustrata ca nu ma pot face inteleasa, ma simt neputincioasa sa te fac sa intelegi punctul meu de vedere, ma simt vinovata ca nu esti asa cum vreau si ma invinovatesc ca nu ti-am dat educatia “buna”. Apoi ma simt vinovata ca pot gandi asa ceva, ma simt vinovata ca te fac sa suferi, ma simt incompetenta si simt ca am esuat in cea mai importanta misiune a vietii mele, misiunea de a fi un parinte bun.
Imi pare rau ca in momentele de criza nu ma pot opri. Imi pare rau ca indiferent cat de lunga este discutia noastra nu reusesc sa fiu calma pana la capat. Imi pare rau ca simti ca nu sunt suficient si ca din cauza mea trebuie sa te fii mai buna. Imi pare rau ca exemplul pe care ti-l dau nu corespunde cu ceea ce imi doresc eu de la tine. Imi pare rau ca sunt momente in care acceptarea mea este conditionata.
Scumpa mea fiica, te iert pentru ca ai momente de criza, te iert ca iti iesi din fire, te iert ca imi spui cuvinte pe care le regreti si ma iert si pe mine ca sunt furioasa, ma iert si pe mine ca nu sunt o mama la fel de buna cum mi-as dori si ma iert si pe mine ca ma gandesc la ce o sa zica lume.
Te iubesc scumpa mea fiica, asa cum ma iubesc si pe mine orice ai face si orice as face!
Cu mult drag, scumpa ta mama.