Homeschooling: stiinte – saptamana 9. Pregatiri de Mos Nicolae

Azi este miercuri, zi de stiinte. Cea mai mare stiinta este cum sa te pregatesti de Mos Nicolae. Asa cum zilele trecute am discutat despre povestea lui Mos Nicolae azi a venit marele moment sa facem ghetutele si sa punem faptele bune 😉

De dimineata ne-am trezit si dupa rutina de dimineata urma sa incepem gradi, dar cum sa incepem gradi cand trebuie sa ne facem ghetutele???? Am incercat sa deturnez eu activitatea asta insa apoi mi-am dat seama ca nu are nici un rost, ca este un eveniment frumos si putem face asa ceva din el si in casa noastra. Drept urmare, A si-a facut ghetutele si apoi s-a pus sa scrie biletul, ca e ditai mai A4 de foaie, si spre surprinderea mea a scris o propozitie 😉 Eu ma asteptam sa faca doar o lista cu faptele bune insa el a scris o propozitie pe care o poti vedea in galeria de poze de mai jos. El a gandit-o, el a scris-o fara nici un ajutor din partea mea. Apoi am pus foaia in ghetute si am revenit in clasa la gradi.

Sincera sa fiu credeam ca azi nu vom mai face mai nimic, stiind ca de dimineata era mai interesant sa facem cu Mos Nicolae decat cu altceva. Iar m-a surprins copilul meu. Dupa ce a reusit sa faca ce si-a propus a venit la gradi si s-a asezat singur fara ca eu sa spun nimic, apoi mi-a si dat o privire de genul: “Pai ce faci? ai uitat ca avem conectarea?”. Drept urmare am inceput rutina zilnica de gradi. Azi la conectare am insistat sa repete dupa mine conectarea, recunostinta si curatarea. A mers mai greu si a durat mai mult insa cred ca e momentul sa inceapa sa o spuna el, sa ii intre lui in rutina sa faca tot ritualul. Imi doresc sa fie ca si spalatul pe dinti sau mancatul acest ritual. Stiu cat de benefic ii este si nu numai lui ci si oricarui om.

A urmat karate cu iubitul meu. Am inceput eu cu incalzirea si el a continuat cu A antrenamentul de karate. Imi place mult sa-i vad impreuna lucrand si iubitul meu s-a implicat azi si la partea de experimente cu apa. Ajung imediat si la ea.  In timpul miscarii, lui A i s-a facut foame deci am decis sa mergem la masa de cruditati. Apoi am discutat despre ce sa facem azi si el a venit cu ideea sa discutam despre presiunea apei. Asa ca am mers la spalat pe maini si dupa am inceput sa ne jucam cu doua mingi, una cu aer si una in care poate intra apa. Am observat ce se intampla daca apasam mingea cu aer in apa, si ce se intampla daca o punem sub apa pe cea cu apa. Apoi am marit volumul de apa si am observat ca puterea de “aruncare” a apei este mai mare. La sfarsit a venit iubitul meu si am facut un experiment cu un vas cu aer care se umple cu apa cand il bagam cu gura in jos in apa si am observat ca daca il scoatem cu gura in jos afara partial, apa ramane in el. Am folosit si un pai sa inlocuim apa cu aer.  Ne-am mai distrat si cu o seringa care s-a agatat de degetul nostru, porti ghici tu de ce?

Cand ne-am intors din baie, am luat si o carte cu jocuri si A a zis o cifra si am facut joculetul de la pagina care a zis-o el. Cand am crezut eu ca e gata a vrut sa mai citeasca dintr-o carte cu animale. Azi, ca niciodata, eu eram gata cu gradi si A inca vroia sa mai faca cate ceva. Cu greu l-am scos afara si termin acum articolul.

Cred ca e bine sa ia si aer curat atunci cand e posibil si soarele este atat de frumos azi afara incat nu am putut sa ma abtin sa il scot afara. Stiu ca e mai interesant de multe ori sa fie in casa, la caldurica, facand diferite jocuri si totusi consider ca aerisirea zilnica este obligatorie, cel putin la noi in gradi 😉 Cand ai un copil cu potential mare sunt zile in care el ar face si ar face tot felul de activitati, este ca un mic burete care absoarbe tot ce ii dai. Cred cu tarie ca rolul meu de adult este si sa ii spun stop, este momentul sa faci o pauza. Nu o fac des dar vreau sa invete cat de important este si statul in natura, cat de important este si corpul lui. Norocul nostru este ca avem curte si poate sta cat vrea el in ea 🙂 fara nici o grija pentru mine.

Cu asta voi incheia pe azi. Iti doresc un Mos Nicolae fericit! Mai jos poti vedea pozele de la activitatile de azi.

Cu drag, Tosha.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *